Epigrame, parodii si tot felul de prostii
24 Jan
În seară de joi,
În mândru convoi,
Văse-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
Nouă mahări mari,
Toţi parlamentari.
Mai era acolea
Meşterul Manolea.
Merg cu pasul mare
La o confruntare,
Să se vadă care
Este cel mai tare.
Iată, cum mergea,
Că-n drum ajungea
Pe-un fost ciobănaş,
Astăzi boiernaş.
Şi cum îl vedea,
Văse că-i zicea:
-Foste ciobănaş,
Astăzi boiernaş,
Ieri un ciobănel,
Astăzi la Bruxelles,
Pe unde te-ai dus,
Colo la Apus,
Nu cumv’-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un ins aiurit,
Altfel, spilcuit,
Cu duhul sărac,
Deci cam prostănac?
-Văse, am văzut,
Pe unde-am trecut,
Pe cel aiurit,
Altfel, spilcuit,
Cu duhul sărac,
Deci cam prostănac;
Cânii, cum îl văd,
La el se răpăd
Şi latră-a pustiu
Şi urlă-a morţiu,
Dar eu îl susţin,
Ca şi Rozmarin,
Că de-o câştiga,
Se va revanşa.
Când îl auzea,
Văse se-agita
Şi iaca pleca,
Spre el apuca,
Cu nouă sforari,
Toţi parlamentari
Şi cu ei acolea
Meşterul Manolea.
-Iată c-am ajuns!
Ca să fiu cel uns,
Voi, parlamentari,
Mahări şi sforari,
Curând vă siliţi
Să mi-l pironiţi
Şi să nu-l slăbiţi,
Până-l ameţiţi!
Că de-oi câştiga,
Mă voi revanşa,
Că v’-oi da averi,
V’-oi face boieri,
Iar de nu, apoi,
Va fi vai de noi,
Ne-or zidi de vii
Colo-n puşcării!
Mahării-aproba,
Mi ţi-l aţintea,
Pe cel aiurit,
Altfel, spilcuit,
Cu duhul sărac,
Deci cam prostănac.
Dar cel aiurit,
Altfel, spilcuit,
Cu duhul sărac
Şi cam prostănac,
Mări se-ncorda,
Bine se lupta,
Puncte câştiga
La prima-ntrebare
Din cea confruntare;
La a doua iar,
La a treia iar,
La a patra iar,
Lupta e-n zadar!
Văse se-negrea,
Dreapta se-ncrunta,
Stânga jubila,
Dar Curcescu, ba!
Neutru era,
Biblia scotea,
Jeană că jura
Cu mâna pe ea;
Văse că jura
Că el nu lovea,
Că el mângâia
Dulce copilaş,
Mândru, bălăiaş,
Martor e, concret,
Pixel violet,
Pixel bleumarin,
Strălucind puţin.
Lumea se-ndoia,
Văse mai pierdea,
Se cutremura,
Pauza-l salva.
Băse se-nerva,
Staful că-şi chema:
Nouă mahări mari,
Toţi parlamentari
Şi cu ei, acolea,
Meşterul Manolea.
-Voi să vă gândiţi,
Să mă sfătuiţi,
Cum să îl atac
Pe cel prostănac,
Pe cel aiurit
Şi neisprăvit,
Să îi vin de hac,
Knockout să-l fac,
Că de-oi câştiga,
Mă voi revanşa,
Că v’-oi da averi,
V’-oi face boieri,
Iar de nu, apoi,
Va fi vai de noi,
Ne-or zidi de vii
Colo-n puşcării!
Stafu’ se gândea,
Multe propunea,
Văse-i repezea,
Nu mi-i aproba.
Dar Manolea sta
Şi se concentra.
-Manolea, Manolea,
Meştere Manolea,
Ca futurolog,
Parapsiholog,
Biosinergetic,
Ce gândeşti profetic,
Să-i provoci atac
Celui prostănac,
Celui aiurit,
Chiar de-i spilcuit.
Când voi întreba,
Unde că-mi mergea
În noaptea trecută,
Cu mintea-n derută,
Să-i arunci concret
Flăcări violet,
Să mi ţi-l fixezi,
Să-l paralizezi
Şi să-mi dai tu mie
Multă energie
De la bălăioară
De la ţâţişoară,
Că de-oi câştiga
Şi eu îi voi da
Două ministere,
Mândră să prospere.
Gongul că suna,
Lupta re-ncepea,
Văse ataca,
Văse întreba:
-Unde-ai fost aseară,
Când erai pe-afară,
Dă-ţi acum cuvântu’
Că n-ai fost la Vântu!
Jeană se-ncurca,
Îl paraliza
Flăcări violet,
Venite şiret
De la psiholog
Şi futurolog.
Stânga murmura,
Dreapta jubila,
Văse câştiga,
Jeană că pierdea.
Lumea, când vota,
Tot îşi amintea,
Marea confruntare
Pe televizoare.
Dar la exit-poll-uri,
Se spunea pe holuri,
Cam pe la apus,
Cum că are-n plus,
Jeană, doi la sută…
Lupta nu-i pierdută,
Lupta-i câştigată,
Şi-a făcut-o lată
El cu Rozmarin
La un chil de vin
Şi cel boiernaş,
Fostul ciobănaş,
Fostul ciobănel,
Astăzi la Bruxelles
Şi s-au îmbătat
Şi mi s-au culcat.
Dar spre dimineaţă
Se zvoni prin piaţă
Că-n numărătoare
Văse e mai tare,
Că ar fi decis
Voturi din Paris,
Voturi căcălău
De la Chişinău.
Iar cel prostănac,
Cu duhul sărac,
Deci mai fără minte,
Nu e preşedinte.
Văse jubila,
Staful că-şi chema,
Le dădea puteri
Ca să fac’-averi,
Funcţii însemnate,
Gras remunerate!
Bălăioarei lui,
Spuma laptelui,
Ochii şarpelui,
Două ministere,
Mai mult să prospere.
Lui Manolea, ba!
Când se prezenta
De-i cerea ceva,
Văse se făcea
Nici că-l cunoştea,
Cânii asmuţea,
De se repedea
Şi lătra-a pustiu
Şi urla-a morţiu.
El, dacă vedea,
Flăcări slobozea,
Flăcări violet,
Dirija concret.
Văse eschiva,
Straşnic se distra:
-Manolea, Manolea,
Meştere Manolea,
Ca futurolog,
Parapsiholog,
Biosinergetic,
Ce gândeşti profetic,
Treb’e eu să-ţi spun
Că Văse-i imun?
Şi-ţi mai spun o taină:
E imun şi Jeană,
Dar l-am ciuruit,
Că e aiurit,
Chiar a fost un fleac,
Că e prostănac,
Că e nătăfleţ
Şi că io-s isteţ
Şi am câştigat
Ultimul mandat.
Flăcările dragi,
Poţi să ţi le bagi
Tocmai în nădragi!
Pot fi mai concret:
Flăcări violet,
M-aş distra, ţi-o jur,
Să te ardă-n… tur!
5 Jan
Spre-a-ndeplini acest barem,
N-ar fi mai ieftin, oare,
Să mai ascundem din ce-avem?
Ca flota de vapoare…
5 Jan
Atâtea obiceiuri au pierit!
-Ajunul este tot mai mediocru-
Pe unul doar contez necontenit:
Cu capra vine, sigur, tata socru…