O epigramă perfectă de Constantin Colonescu (Agonia)

Coloşii artei româneşti,
Pe-ai lor discipoli virtuoşi
Şi-i fac, din raţiuni lumeşti,
Coautori şi cocoloşi.

Şi un comentariu, după puterile mele…

Coloşii ştiinţei româneşti,
Trudind în vechi laboratoare
Îşi trag, din raţiuni lumeşti,
Frumoase colaboratoare.

Cu tupeismul ei de fufă,
O clipă, m-a lăsat afiş:
Abia trecu de stadiul tufă
Şi se compară c-un… TUFIŞ!

 Parodie după Cioara lui Topârceanu

Pe-o grămadă de coceni,
Pentru-a nu ştiu câta oară,
La Palatul Cotroceni
A aterizat o cioară.
Suspendată ca Băsescu,
Şi dorită ca năpasta,
Ca o sulă-nfiptă-n coasta
Lui Ion (hm) Iliescu.
Sinceră cum e Călin
Când ne spune că va drege,
Aprigă ca Mădălin
Şi vetustă ca un rege.
Hotărâtă ca molarul,
Când începe să te doară,
Pură precum o… fecioară
Care face trotuarul.
Speriată rău şi sumbră
Ca un hoţ ce stă de şase
Şi retrasă în penumbră
Cum era, mai ieri, Năstase.
Costelivă ca un cal
Ce trăieşte de pomană
Si credibilă ca Geoană
Într-un speech electoral.
Persistentă ca tăunul
Pe-un picior de dobitoc,
Oacheşă cum e ceaunul
Şi cuminte precum Boc.
Rătăcită ca maşina
Care caută parcare,
Palidă cum e lumina
Într-o gară oarecare.
Veşnică precum mânia
La o ceartă-ntre colege
Inutilă ca o lege
Promulgată-n România.
Ameţită ca regina
Când o părăseşte roiu,
Ca şi Nicu Văcăroiu
După ce îşi ia chenzina.
Cheală ca Bogdan Olteanu,
Prinsă ca o lipitoare
Şi cu ciocu-ntre picioare
Ca Monica Columbeanu.
Răbdătoare ca Norica
Aşteptând a fi ministră,
Ninsă ca o babă tristă
Ce-a ajuns la mititica.
Clară ca un cântec van
Prelucrat în studio,
Ca un file audio
Din retorica lui Stan.
Dreaptă ca un făcăleţ,
Ca un băţ de liliac,
Ţeapănă ca un mistreţ
Impuşcat de Ţiriac
Sigură cum e hotaru’
Unui stat ce stă pe Axă
Şi iubită ca o taxă
A lui Paul Pacuraru.
Ipocrită ca şi Mona
Când işi mai turna colega,
Cârâita precum dona
Din reclama la Corega.
Grijulie ca alesul
Care tine strâns ciolanul,
Ca armeanul prins de stresul
Că-i vom cere iarăşi banul.
Stoarsă rău ca o lehuză
Populistă ca Videanu,
Zăpăcită şi confuză
Cum e veşnic… Cioroianu!

Dupa Mistreţul cu colţi de argint
de Stefan Augustin Doinaş

Un mahăr din Est, practicând vânătoarea
Cu inima neagră spre codri venea.
Urmându-şi uşor într-un porsche cărarea,
Mulţi prinţi şi miniştri cu el aducea.
-Veniţi să-mpuşcăm în păduri carpatine
Mistreţii sălbatici mânaţi de gonaci,
Am gloanţe destule şi puşti-carabine
Şi standuri solide din lemn de copaci.           

Un prinţ doritor să omoare jivine
C-un aer sever abordă un servant:
- Hai, mişcă, băiete, adu carabine
Şi-ajută-mă iute să urc într-un stand.
- Stăpâne, se spune că-n vremuri de fală,
În beznă de codri străbunii purtau
Bătaia cu fiara în luptă egală
Şi urme de colţi pe veşminte aveau.
De ce nu vii, sire, să simţi răsuflarea
Mistreţului  viu grohăind sub copaci
Fugind hăituit, căutându-şi cărarea?
Răspunse alteţa: - Incarcă şi taci!
Dar iată, soseşte sălbatica turmă!
Să tragem cu sete, amici, în grămadă
Priviţi cum se zbat, cum guiţă şi scurmă,
Ce roşu pârâu şiroind în zăpadă!
Să tragem, prieteni, momentul e bun
Căci gardul electric elanul li-l frânge
De ce nu am, Doamne, obuze de tun,
Aş bate recorduri la carne şi  sânge!
- Stăpâne, ajunge, măcelu-i măreţ,
Dar sunt deja sute căzuţi sub copaci!
Răspunse alteţa rânjind cu dispreţ:
- Adu carabine,  dă gloanţe şi taci!           

Târziu, când sui peste creştete luna,
Sticliri risipind peste tristul decor,
Strigă micul prinţ agitându-se-ntruna:
- Servant, ţine scara să pot să cobor!           

Povestea mi-a spus-o servantul dibaci,
Ce nu-şi ascundea, la o cană cu vin,
Profundul respect pentru porci şi gonaci.
Cum? … Şi pentru prinţi, însă foarte puţin!

Parodie inspirată de Scrisoarea III
şi de Mass-media cârcotaşă

La un clic, un hub de altul, prin eter sau fir se leagă
Şi în trei milisecunde legătura e întreagă!
-Băi Căline, tu eşti taică? Te-am chemat acum pe unde
Ca să-ţi spun că nici ministra ce-mi propui nu corespunde!
Mi-ar plăcea să vii la mine ca să conversăm deschis
Despre legi, despre Norica… iote-al dracului: a-nchis!
Omul ăsta mă-nerveză, când îl sun mă trec sudori!
I-am tot scris şi nu-mi răspunde, l-am sunat de zeci de ori!
Dacă face pe nebunul, am eu ac de-al lui cojoc:
Ies pe sticlă chiar deseară, ies pe sticlă şi-l provoc!
Am să-i spun c-ai lui miniştri ne fac neamul de ocară;
Îl somez să nu se joace când e vorba despre ţară!

La un bar, din limuzină, iese Tări cam crispat:
-Am venit, cum vezi, Traiane, fiindcă tot ai insistat,
Nu că mi-ar păsa de tine sau că m-ar cuprinde frica,
Dar mă roade-o întrebare: ce-ai fârtate cu Norica?
-Te-ai lăsat cam greu Căline, m-ai lăsat să mă închin,
Hai să mergem la o masă. – Chelner, ad-un kil de vin!
-Hai să stăm un pic de vorbă până-l dăm pe ăsta gata.
-Băse, eu nu beau poşircă, nu cadrează cu cravata!
-Du-te dracului, Căline, nu mai face pe nebunul!
-Hai, băiete,-adu pahare! Pune-i şi lui Tări unul.
Uite care e problema: mi-a şoptit o păsărică…
Hm… că-i groasă tare treaba cu colega ta, Norică!
A stricat nişte procese… nu ar fi un cap de ţară,
A rărit copiii noştri… treacă de la mine, iară.
Pot s-o iert că era-n fruntea celor ce m-au suspendat,
Da-i agentă KGB-istă şi ne facem de rahat!

Nu-i destul că la Finaţe un armean ai desemnat?
Nu-i destul că la Transporturi e-un etern accidentat?
Nu-i destul că la Externe o ţinem din gafă-n gafă?
Ah, cum mi se zbate ochiul! –Mai adu-ne o carafă!

-În plus, e-ncurcată, ştii tu, şi cu Tender şi cu Dinu,
E-n tovărăşia celor care vor să-şi facă plinu’!

-Dacă-i vorba, măi Traiane, nimeni nu este perfect.
Fiindcă nimeni nu ne-aude, pot ca să ţi-o spun direct:
Ţi-aminteşti de flota noastră cea măreaţă-odinioară?
Ai scăpat. Din fericire, vezi, justiţia e chioară.
Ţi-aminteşti de vila mare, vila din Mihăileşti?
Ţi-aminteşti, încă n-ai dat-o, sigur că îţi aminteşti!
Vrei să spui cum că mezina-ţi a ajuns aşa bogată
Din trei prezentări de modă şi cornete de-ngheţată?
Şi mai zice lumea multe: de-un primar de-odinioară,
Zice şi de-o tipă blondă, de Elena, bunăoară…
Cacealmaua cu răpirea, cu fugitul – sirianul…
Şi afaceri cu terenuri… şi alcoolul şi volanul…

-Hă, hă, tocmai tu, Căline, de corupţie-mi vorbeşti?
Păi nu ştie toată lumea ce afaceri învârteşti?
Ţi-aminteşti cum, pentru Dinu, mi-ai dat mie un bilet?
Ai uitat? Nicio problemă, ţi-l descarci din Internet!
Ai supus o Europă la probleme şi la stress
Cu o taxă ce slujeşte-al firmei tale interes.
Nu te-ntreb cum câştigat-ai primul iuromilion,
Dar e clar că nu–n piaţă din vânzări de bulion!

-Măi Traiane, uite ce e, nu-mi umbla cu fofârlica,
Tu nu m-ai chemat aicea doar de grija lui Norica!
Nu e vorba de agenţii şi spionii potentaţi,
Doar tu ştii, tu eşti Profesor: toţi suntem puţin luaţi!

-Ai dreptate-aici Căline, prima dată ai dreptate!
Când a fost aicea Scheffer, m-a chemat un pic deoparte:
„Când apusul îşi va-mpinge toate neamurile-ncoace,
În aprilie, la summit, vreau aici să fie pace!
Ia-l pe Tări la o vorbă şi-ncheiaţi un armistiţiu;
Abţine-ţi-vă, la dracu, măcar până la solstiţiu!
Ocupaţi-vă de summit fiindcă nu pot să-l mai mut,
Altfel… am nişte rachete, ştii tu, alea pentru scut…
S-ar putea să nimerească unde nici nu te gândeşti…
Potoliţi-vă, Traiane, de ţineţi la Bucureşti!”

Cum nu-i de glumit cu NATO, iată ce-ţi propun băiete:
Până trece hărmălaia, ne certăm doar prin bilete,
Iar când Scheffer cu alaiul ca să plece or începe,
Dacă vei avea curajul, ne vedem în târg. La ţepe!!